duminică, 28 septembrie 2014

Șampania de la Șimleu Silvaniei

În urmă cu mii de ani, Șimleu Silvaniei a fost stăpânit de daci, apoi de dacii liberi. Acest teritoriu nu a fost cucerit de romani. Știm cu toții povestea în care Burebista ordonă arderea viilor pentru că dacii întreceau măsura. Două milenii mai târziu, la Șimleu nu doar că se cultivă vie, dar găsim și aproape patru kilometri de hrube săpate în stânca Măgurii care adăpostesc și protejează un preparat nobil – șampania. Te invit în adâncuri, să afli tainele acestei băuturi alese.
Cine nu a deschis o șampanie? Cu toții am făcut asta, măcar o dată. Un proces elaborat și migălos, cu două fermentații și desigur, cu multă pasiune la mijloc, duce la crearea șampaniei. Vorbesc despre acea băutură selectă, cea consumată frecvent la evenimentele festive – șampania produsă prin metoda tradițională.
Șampanie de la Șimleu
Șampanie de la Șimleu
Se cheamă șampanie și își trage numele de la regiunea Champagne din Franța, locul unde s-a răspândit pentru întâia oară acest produs. Se face tradițional prin metoda champenoise, metodă care a fost importată de mulți ani, dar acum, termenul șampanie poate fi folosit doar la băuturile provenite din locul ei francez de naștere. În România folosim denumirea de vin spumant.
Știați că prima șampanie din România a fost făcută de Ion Ionescu de la Brad, în anul 1841? România are o lungă tradiție în producerea șampaniei, în 1924 România era al patrulea producător de vin spumand din lume, după Franța, Ucraina și Germania.

Cum se face șampania?

Îți spun de pe acum că vizita în tuneluri cu siguranță te va încânta, vei urmări un proces impresionant care durează ani de zile până să ajungă în formă finită pe masa ta. Procesul de fabricație prin metoda tradițională este foarte elaborat și meticulos.
Prima fermentare ține cam 10-12 zile, timp după care avem… un vin normal. Abia de aici încep etapele speciale. Timp de 3-4 luni, vinul se pregătește pentru șampanizare. Nu se folosesc substanțe de sinteză, totul e natural, tradițional. Urmează cel mai lung pas, fermentarea a doua.Durează un an și jumătate – doi, uneori chiar și trei ani. Cu ajutorul drojdiilor speciale,fermentarea are loc direct în sticlă, la 7-8 atmosfere.
Tunelurile de la Șimleu Silvaniei
Tunelurile de la Șimleu Silvaniei
Urmează maturarea, să îi zicem, împlinirea aromelor, maturizarea. La final, ultimul pas în formarea șampaniei primare implică muncă manuală și se cheamă remuaj (și el durează 2-3 luni). Zilnic, fiecare sticlă este bătută și rotită cu o optime de cerc. Asta face, ca în timp, drojdia să se adune și apoi să se strângă în dop. Este un fel de filtrare.
Depunerea drojdiei în dop
Depunerea drojdiei în dop
Sunt zile în care bătaia se face încet, zile în care bătaia se face mai tare. Sunt și zile când se face pauză, ori zile când rotirea se face invers. Specialistul decide mersul lucrurilor. Ca să facă asta, are nevoie de ani de experiență și zeci de mii de sticle pregătite pentru mesele noastre de sărbătoare.
Eticheta stivei
Eticheta stivei

Eticheta spune următoarele: este tirajul 5, 2005 este anul începerii fermentației, F7 spune că este al șaptelea loc în care a fost mutat, ultima mutare a fost în iunie 2012, în stivă sunt 9699 de sticle.
Se termină fermentația, drojdia s-a strâns în dop. Urmează degorjarea, adică eliminarea dopului cu drojdie. Abia după această etapă se dă aroma finală și se aranjează sticla pentru vânzare.
Vin și cu un sfat util: cum îți poți da seama că o șampanie este de calitate?
Cunoscătorii folosesc termenul perlare. Este un mod simplu de a vedea calitatea licorii îndelung lucrate: torni în pahar și urmărești ce se întâmplă; dacă șampania este de calitate, bulele sunt foarte fine și durează mult.
Iată și un mic album foto:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More